Dacia Duster a devenit un SUV foarte popular și în afara României. Ce părere are publicație auto Top Gear, după ce a condus noul model în Maroc?
Cea de-a treia generație Dacia Duster a fost lansată la finalul anului trecut, iar vânzările au început la jumătatea acestui an. Duster nu este un model popular doar printre români, ci este o mașină care se vinde foarte bine la nivel european. În luna iulie a acestui an, Duster a fost al patrulea cel mai înmatriculat model în Europa.
Britanicii de la Top Gear au luat la puricat Dacia Duster într-un context destul de interesant. Ei au condus mașina în Maroc, țară în care se produc mașini Dacia și în care producătorul român deține o cotă de piață impresionantă: 28,4%.
Fără dar și poate, noua generație a SUV-ului Duster a făcut un salt important în materie de design. Cu acest lucru sunt de acord și cei de la Top Gear. De asemenea, se declară impresionați și de aspectul interior: „Pentru că folosește o platformă modernă, este competitiv atunci când vine vorba de spațiul interior, protecție la impact și izolare fonică.”
Dacia Duster nu mai poate fi cumpărată cu motoare pe motorină. În schimb, clienții au la dispoziție propulsoare pe GPL, mild-hybrid și full-hybrid. Mașina din clipul celor de la Top Gear este un Duster în nivel de echipare Extreme, cu motorizarea mild-hybrid de 1.2 litri și 130 CP. Aceasta este disponibilă doar cu transmisia manuală cu 6 trepte, iar acest exemplar a fost dotat și cu tracțiune integrală.
„Este revigorant de simplu de trăit (cu un Duster), de condus și de utilizat”. Dar, noua generație are maniere mai bune pe șosea decât predecesorii săi, astfel că este mai confortabilă și are caracteristici dinamice superioare, grației noii platforme.
După cei peste 1.200 km parcurși de echipa Top Gear prin căldura și praful din Maroc, ei au dat verdictul.
„Dacia Duster a fost întotdeauna dezirabilă pentru că este bună la ceea ce face, pe lângă faptul că are un preț foarte bun. Noul model doar întărește acest lucru.”
VIDEO